Despre franchețe

„Ai mai avut gânduri «aiurea»?”, mă întreabă rutinier psihiatrul, în timp ce îmi completează schema de tratament. M-am simțit trădată, nu pentru că nu ar fi un medic competent sau investit, ci pentru că aș vrea ca această întrebare să îmi fie brutal adresată, fără îndulcitori artificiali sau cuvinte-substitut.

Îmi dau seama că varianta medicalizată a întrebării m-ar fi iritat și mai tare: „A reapărut ideația suicidară?” E fascinant cât de sublimată și aseptizată e frazeologia medicală. Pe medic îl interesa dacă (mai) am gânduri recurente cu privire la moarte. Să ne înțelegem, nu vorbim despre o contemplație filosofică asupra morții. Nu, pentru persoana care a cunoscut despresia, moartea e concretă, palpabilă, imediată. E în tine, mereu cu tine, mereu împotriva ta. Depresivul trăiește constant în intimitatea morții, iar mimarea zilnică a vitalității îl obosește atât de tare, încât ideea de a numai fi(iința) devine tot mai seducătoare.

Angoasă, durere morală, tristețe profundă, vise terifiante, disperare, descurajare, idei de culpabilitate, sentimentul inutilității, acte impulsive de autoagresiune – așa sună simptomatologia în depresie. Și în absența unui exercițiu de empatie este ușor să înțelegi că suita asta de „combatanți vitali”, cum îmi place mie să îi numesc, ruinează cu ușurință un om.

„Tu nu ești totuna cu boala”, obișnuia să îmi repete psihoterapeuta. Nici măcar specialistul nu poate înțelege cum ajungi să te identifici total cu diagnosticul, căci depresia asimilează și redefinește complet adâncimi despre care tu nici nu știai că sunt acolo.

Cei care nu capitulează merită să le fie adresată o întrebare la fel de brutală ca realitatea pe care o trăiesc: „Mai vrei să te omori?” Încercați să o verbalizați. Sună caraghios, dar sunt experiențe care nu trebuie metaforizate, estompate sau, mai rău, ignorate și stigmatizate.

Fiți atenți la stările pe care le experimentați. Nu le treceți cu vederea. Fiți sensibili la problemele celor din jurul vostru și nu vă autoflagelați dacă obosiți. Nu vă însingurați atunci când simțiți că nu mai puteți. Nu vă irosiți mimând „normalitatea”. Amintiți-vă că nu sunteți singuri în încercările voastre. Vă îmbrățișez! (Stați liniștiți, depresia nu se „ia”).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s